joi, 16 ianuarie 2014

Gânduri la început de an




Iată-ne ajunşi la un nou început. A plecat în veşnicie anul 2013 şi un nou an ne poartă paşii pe cărările acestei vieţi.
Gândesc la viaţa noastră de fiecare zi şi nu pot să nu remarc că nu mai seamănă cu cea de acum 20, 30 de ani... Nu mai are simplitatea, nu mai are pacea, nu mai are liniştea de atunci. E adevărat, lumea materială a făcut paşi uriaşi. Şi totuşi, spiritual vorbind, suntem atât de departe de ceea ce am dori să fim...
Privind la lumea noastră, aflată clar pe o pantă descendentă, într-o nedorită şi perpetuă criză pe multe planuri, ne întrebăm îngrijoraţi: cum va arăta lumea copiilor, a nepoţilor noştri? Ce va fi peste alţi 20, 30 de ani?
În volumul „Vitamine duhovniceşti”, Anthony M. Coniaris spune aşa: „Povara zilei de mâine, adăugată celei de azi, îl face să se clatine şi pe omul cel mai puternic.” Şi: „noi nu facem decât să tragem norul de mâine peste soarele de azi”. Altfel spus, după cuvântul Scripturii: „Ajunge zilei răutatea ei.” (Mt.6, 34).
Părintele ceresc poartă de grijă chipului Său. „Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi” (Isaia 8,9). Că este aşa, nu mai e nici o îndoială. Întreaga istorie a omenirii ne stă mărturie neclintită întru susţinerea acestui fapt. Atâta doar, că noi ar trebui să fim altfel. Se spune în amintirile celor ce l-au cunoscut pe părintele Arsenie Boca că au venit la el nişte săteni din vecinătatea Mănăstirii Sâmbăta şi l-au rugat: „Părinte Arsenie, roagă-te să ne dea Dumnezeu ploaie, că ni se usucă câmpul”. Şi părintele le-a răspuns: „Nu mă rog, mă, să vă dea Dumnezeu ploaie, ci mă rog să fiţi voi mai buni!”.
Doresc să fim mai buni în anul 2014, mai îngăduitori, mai dispuşi pentru dialog, mai iubitori de Dumnezeu şi de semeni. Mai doresc ca Biserica lui Hristos, “stâlpul şi temelia adevărului“, să aibă mai multă pace şi linişte, pentru ca viaţa ei să se desfăşoare potrivit menirii.
Anul care a început a fost proclamat solemn Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Să facă Părintele ceresc ca Sfintele Taine ale Spovedaniei şi Împărtăşaniei să devină mai apropiate sufletelor şi inimilor noastre, ca pregustare a Prânzului şi a Bucuriei duhovniceşti în Împărăţia lui Dumnezeu. Iar Sfinţii Martiri Brâncoveni, ctitori de biserici şi ocrotitori de lăcaşuri sfinte din Făgăraş şi întreaga Ţară a Făgăraşului, să ne fie pildă şi îndemn pentru o renaştere spirituală, care negreşit începe din interiorul omului. Ca să ajungem la o înţelegere duhovnicească a lucrurilor, care să ne dea pace şi linişte sufletească.
Dorim ostenitorilor şi cititorilor acestui minunat mijloc de cunoaştere şi zidire sufletească – ziarul “Apostolat în Ţara Făgăraşului” – un an binecuvântat, cu pace şi cu roade de mântuire.
 Pr. protopop Marcel Dobrea 

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 77, ianuarie-februarie 2014

Niciun comentariu: