joi, 10 octombrie 2013

Avantajele pâinii integrale




În ultima vreme, nutriţioniştii acordă foarte multă atenţie pâinii integrale şi produselor făinoase, în special, acestea reprezentând o cantitate considerabilă în alimentaţia omului de rând.
În afară de faptul că trebuie tras un semnal de alarmă în privinţa cantităţilor de produse făinoase consumate, va trebui ca fiecare consumator să îşi îndrepte atenţia spre o alimentaţie sănătoasă.
Pâinea integrală este mai bogată în fibre, minerale, vitamine, glucide, aminoacizi şi lipide, făina din care este produsă fiind obţinută în urma măcinării întregului bob de grâu. În raport cu pâinea albă, pâinea integrala este recomandată mai ales persoanelor cu probleme în tranzitul intestinal, fiind cunoscut efectul benefic al boabelor de grâu.
De altfel, înainte să alegeţi pâinea albă pentru consum, trebuie să luaţi în calcul consecinţele acestei alegeri, unele cu efect imediat (asupra tranzitului intestinal), altele cu efect de lungă durată (cele mai evidente fiind îngrăşarea şi afectarea organelor interne).
Pâinea albă, comparativ cu cea integrală, este mult mai săracă în nutrienţi, partea albă a bobului de grâu conţinând doar jumătate dintre vitamine, minerale şi fibre, iar absenţa fibrelor celulozice contribuie la creşterea colesterolului. Studiile au dovedit că pâinea din făină albă asigură doar 15% din necesarul zilnic de vitamina B1, în timp ce pâinea din făină integrală asigură 40 de procente şi ajută la acumularea necesarului de fibre, precum şi la prevenirea constipaţiei şi a patologiei cariilor.
Naturalia.ro

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 75, septembrie-octombrie 2013

Niciun comentariu: