Un împărat avea un singur fiu. Prinţul era un
om foarte tăcut, însă faţa îi era întotdeauna senină. Fiul împăratului ajunsese
la vârsta la care trebuia să se însoare, iar părinţii lui îl îndemnau să îţi
găsească o fată de neam bun, însă el nu o voia pe nici una. Toţi au priceput că
prinţul nu era mulţumit de fetele pe care le văzuse, dar, din pricină că era
foarte tăcut, nu au izbutit să afle ce anume nu le plăcuse la ele.
O petrecere pentru viitoarea împărăteasă
În cele din urmă, un slujitor credincios de-al
prinţului a dezvăluit taina: fiului împăratului nu-i plăceau mâinile fetelor
pentru că nu erau destul de împodobite. Această veste s-a răspândit în tot
castelul şi apoi în toată cetatea şi împărăţia. Toţi se minunau de cât e de
năzuros prinţul şi ce minte slabă are. Dare ce puteai să faci? Era prinţ şi îi
era îngăduit orice.
Într-o zi, prinţul a venit la împărat şi i-a
zis:
—
Părintele meu, vreau să-mi găsesc
o soţie care să fie o vrednică împărăteasă. Să dăm o petrecere aici la castel
şi să chemăm toate fetele de neam bun din împărăţia noastră.
Împăratul, când a auzit una ca aceasta, s-a
bucurat foarte tare şi a dat poruncă să fie pregătite toate cele necesare.
Toate fetele de neam bun au fost invitate la balul de la palat. Împărăţia
întreagă ştia că prinţului îi plăceau numai mâinile împodobite, aşa că fetele
s-au gătit care mai de care cu brăţări, inele cu pietre preţioase, cu mărgele
şi multe giuvaeruri.
Inelul cu diamant
Pentru că era poruncă să vină la petrecere
toate fetele de neam bun, între acestea s-a nimerit şi una foarte săracă. Ea
cunoştea care era dorinţa prinţului şi auzise cât este de uşor la minte şi cât
de mult îi plac podoabele femeieşti. A socotit că era un uşuratic şi nu merita
să facă atâta drum până la castel, numai pentru a fi de faţă la o paradă de
bijuterii. Însă era poruncă împărătească, iar tatăl său o îndemnă să meargă
negreşit. Ea nu avea nici o podoabă, afară doar de un inel de argint, împodobit
cu un diamant, care îi rămăsese de la mama sa. Şi l-a pus pe deget şi,
vrând-nevrând, a pornit la drum.
Când a ajuns în apropiere de cetatea
împărătească, a văzut cum, lângă zidurile cetăţii, ardea căsuţa unei biete
familii cu cinci copii. Cu toţii au fost salvaţi din flăcări, însă căsuţa li
s-a prăpădit. Fetei sărace i-a fost dat să vadă cum focul a pârjolit totul şi,
pentru că era foarte milostivă, nu a răbdat să îi lase de izbelişte pe bieţii
oameni. Le-a dăruit inelul cu diamant şi cea mai mare parte a banilor cu care
pornise la drum. Acum era săracă de tot şi cu puţinii bani ce îi rămăseseră
abia îşi găsi un loc unde să doarmă peste noapte.
A doua zi, omul căruia îi arsese casa a mers
la giuvaergiul împărătesc cu gândul de a-i vinde inelul pentru a-şi cumpăra
cele trebuincioase, ca să-şi clădească un adăpost pentru familie. Astfel a
aflat giuvaergiul povestea inelului. După ce l-a cumpărat, a mers la prinţ şi
i-a povestit ce aflase. Prinţul, privind inelul, a zâmbit şi i-a spus că
voieşte chiar el să-l cumpere.
Mâini de împărăteasă
Seara a venit şi petrecerea de la palatul
împărătesc a început. Fetele, care mai de care mai împodobite, se străduiau
să-şi mişte cât mai mult mâinile şi degetele ca să li se vadă podoabele şi
giuvaerurile. Prinţul se plimba senin printre mulţimea de domnişoare şi,
privindu-le mâinile şi podoabele, le zâmbea tuturor. Numai într-un colţ, fata
cea săracă stătea retrasă, însă faţa ei era liniştită şi plină de blândeţe.
Prinţul s-a apropiat de ea şi, privindu-i mâinile şi văzând că nu are nici un
inel şi nici un fel de podoabă, iar rochia ei este atât de modestă, i-a zis:
—
Odată, unui om i-a ars casa. Pe
când flăcările îi mistuiau agoniseala şi se socotea în culmea nenorocirii,
cineva i-a dăruit un inel de argint împodobit cu diamant.
Când
a auzit aceste cuvinte, fata a roşit toată. Nu a putut să răspundă decât prin
tăcere. Atunci el i-a zâmbit, i-a luat mâinile în ale sale şi, cu voce
puternică, a zis:
—
Aceste mâini care ştiu să fie milostive
au podoaba pe care am căutat-o de atâta vreme şi tocmai de aceea ele sunt
vrednice să fie mâini de împărăteasă.
Când înţelepciunea cu
milostivirea se-nsoţeşte,
Pe pământ Împărăţia cea
Cerească
străluceşte.
(Din volumul „În căutarea
bucuriei”)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu