Cu ajutorul lui Dumnezeu, începem un nou an, pe care îl dorim mai bun decât cel pe care l-am încheiat. În anul trecut, mulţi semeni de-ai noştri au dus-o foarte greu. Locuri de muncă tot mai puţine, salarii diminuate, pensii neîndestulătoare, putere de cumpărare tot mai mică. Criza şi neîncrederea au muşcat adânc din spiritul deja bolnav al românilor, sătui de neajunsuri şi nedreptate. Ceea ce ne dă de gândit nouă, preoţilor, este însă mai ales criza morală a societăţii româneşti. Ură, invidie, răutate, duşmănie, divorţuri, pornografie, alcoolism, droguri – iată, tot atâtea constante ale vieţii românilor. “Trăim într-o lume păgână, care caută să-şi şteargă amintirea sacrului”, spune Dan Puric. Lume multă la biserică şi la diverse manifestări religioase, dar aspectul moral al societăţii rămâne neschimbat sau se înrăutăţeşte.
În acest context, există o formulă comodă, care ne spune: „Se va îngriji Dumnezeu de via Sa. La vreme potrivită îi va aduce Dumnezeu la calea cea bună (pe cei răi)”. Dar astfel uităm cuvântul evanghelic: ”sileşte (convinge) să intre” (Luca 14, 23), din pilda invitaţiei la cină. Dacă apostolii ar fi trăit după principiul „Dumnezeu Însuşi îi va aduce pe cei ce trebuie aduşi“, Biserica nu s-ar fi întins până la marginile pământului, ucenicii Domnului şi-ar fi limitat predica la nişte oameni cu dare de mână, s-ar fi construit câteva zeci de catedrale frumoase, iar slujitorii s-ar fi pus pe aşteptat lucrarea lui Dumnezeu în oameni. N-a fost aşa, diferenţa dintre creştinism şi păgânism nu a stat în construcţii, ci in propovăduire. Cu preţul vieţii lor, apostolii şi urmaşii lor au vestit Cuvintele Vieţii Veşnice. Grija pentru MISIUNE („fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de evanghelist, slujba ta fă-o deplin!” II Tim. 4,5 ) este o poruncă.
Printre alte obligaţii, protopopul vizitează parohiile împreună-slujitorilor. S-au făcut lucruri minunate. Se poate constata cu uşurinţă că, mai ales preoţii tineri, vin cu un suflu nou, fac lucrări spectaculoase la biserici şi case parohiale: pictură nouă, paviment de parchet sau marmură, strane din stejar frumos încrustate, mobilier de calitate, termopane, încălziri centrale etc. Este un lucru mai mult decât îmbucurător. Să nu uităm însă latura misionară a preoţiei. Întâi de toate, să explicăm învăţătura ortodoxă. Credincioşii noştri nu o cunosc îndeajuns şi de aceea prind uşor învăţături băbeşti, care nu au nimic de-a face cu adevărul Evangheliei. Să explicăm Liturghia într-un ciclu de mai multe predici, eventual cu Proscomidia făcută în faţa credincioşilor. Să facem şi alte slujbe pe lângă Sfânta Liturghie şi Sf. Maslu; de exemplu Vecernia cu Litie, acatiste, Paraclisul Maicii Domnului, ceasurile, iar unde se poate, eventual cu ajutorul vieţuitorilor din mănăstiri apropiate, Priveghere. Şi de fiecare dată să adăugăm şi un cuvânt prin care să explicăm ce vom face sau ce am făcut şi ce importanţă are slujba respectivă. Să organizăm acţiuni caritabile, de mai mică sau mai mare anvergură, în care să se implice şi credincioşii. Porunca misionară ne priveşte pe toţi. Iată – atâtea lucruri bune cu care putem întări lucrarea noastră şi diminua crizele de orice fel. Să ne dea Dumnezeu un An Nou binecuvântat, gânduri bune, mântuitoare şi înţelepciunea de a trăi credinţa prin fapte.
Protopop Marcel Dobrea
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 60 - ianuarie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu