marți, 15 decembrie 2009

Un preot ortodox a fost asasinat la Moscova


Preotul ortodox Daniil Sisoev a fost asasinat la Moscova în seara de 19 noiembrie. Crima a fost comisă foarte probabil din motive religioase. Preotul se pare că a căzut victimă islamicilor radicali sau sectari, declară investigatorii cazului.

Asasinul neidentificat purta o mască de doctor când l-a atacat pe preot, relatează Interfax. Criminalul a intrat în biserica « Sf. Ap. Toma » din sudul Moscovei pe la 10.40 p.m. Era un bărbat înalt şi solid, spun martorii oculari. Ei precizează că era de origine caucaziană, deşi nu e clar cum au ajuns la această concluzie.
Omul s-a năpustit în biserică şi a strigat: «Care este Sisoev?» Preotul de 35 de ani a ieşit în faţă, atacatorul a scos o armă silenţioasă şi l-a împuşcat în gât şi în cap. Atacatorul a părăsit locul crimei mergând – nu a luat-o la fugă.
Părintele Daniil a murit la spital o oră mai târziu. Preotul avea soţie şi trei copii.
Daniil Sisoev s-a născut la 12 ianuarie 1974 în Moscova. A absolvit aici Academia Teologică. Se ocupa mai ales cu activităţi misionare. A înfiinţat o şcoală de predicatori pe stradă, în Moscova.
Sisoev era un oponent activ al Islamului. De exemplu, a condus două dezbateri publice cu fostul preot ortodox Viaceslav Polosin, care s-a convertit la islamism. Sisoev a publicat o carte, «Căsătorie cu un musulman», în care a scris că Dumnezeu şi Biserica nu admit căsătoriile între creştini şi necreştini.
Grupuri religioase radicale au început să-l ameninţe pe Părintele Daniil Sisoev cu patru ani în urmă. Ii trimiteau email-uri ameninţându-l că îi vor « tăia capul şi scoate maţele ». S-a anunţat de asemenea că grupuri islamice îl condamnaseră pe Părintele Daniil la moarte. Anul trecut, un musulman a sunat la biserica unde slujea părintele şi a spus că preotul va fi ucis dacă va continua să-şi manifeste public atitudinea negativă faţă de Islam. Sisoev a fost silit să apeleze la Biroul Federal al Securităţii Rusiei de două ori, cerând ajutor.
Pe deasupra, Daniil Sisoev lupta şi împotriva sectanţilor. Comunica mult cu cei ce fuseseră afectaţi de secte. Preotul era un membru activ al centrului pentru reabilitarea victimelor sectelor totalitare şi ale mişcărilor pseudo-religioase.
Unul dintre cele mai controversate asasinate în rândul clerului a fost comis pe 9 septembrie 1990, când a fost ucis Alexander Men. Părintele Alexander a scris zeci de cărţi (incluzând opera sa cea mai valoroasă, „Fiul Omului”, care a servit drept introducere în creştinism pentru mii de cetăţeni ai fostei Uniuni Sovietice) ; a botezat sute, dacă nu mii de oameni ; a înfiinţat o Universitate Ortodoxă deschisă ; a deschis una dintre primele şcoli de duminică în Rusia şi un grup de caritate în spitalele ruseşti pentru copii. Influenţa lui este încă larg simţită şi moştenirea sa continuă să se extindă atât în Rusia, cât şi dincolo de graniţele ei. A fost ucis într-o duminică dimineaţă de către un agresor înarmat cu un topor, chiar în faţa casei sale din Semkhoz, Rusia
www.english.pravda.ru


De ce trebuie să mergem la biserică în fiecare duminică?

Pr. Daniil: Pentru că Hristos ne-a poruncit aşa : şase zile sunt pentru tine şi a şaptea zi este pentru Domnul Dumnezeu. El ne poate cere să-i oferim drept sacrificiu o parte din timpul nostru. Şi în al doilea rând: ar trebui să ne amintim de Stăpânul nostru din Ceruri şi de Patria Cerească.
Dacă vreţi, noi creştinii suntem toţi terorişti. Suntem membrii unei armate rebele, care se revoltă împotriva stăpânitorului acestei lumi, diavolul. Bisericile sunt staţii intermediare. Acolo primim informaţii de la guvernul nostru: codurile (Noul Testament), întăririle (Sfânta Euharistie), şi primim sprijin de la comunitate. Stăpânim tot felul de trucuri pentru a purta atacuri teroriste împotriva prinţului acestei lumi, adică învăţăm cum să facem binele. Desigur, dacă un agent al Împărăţiei Cerurilor se sustrage şi nu ţine legătura cu centrul de comandă, uşor se poate pierde, îşi pierde puterea şi cade în luptă. Potrivit regulilor Bisericii, cineva care fără motiv nu vine trei duminici la rând la Sfânta Liturghie este exclus de la Împărtăşanie.
Deseori, cei ce nu participă la slujbele Bisericii se plictisesc repede. Dacă unii cred că dormim duminica să recuperăm nesomnul din restul săptămânii, în loc să mergem la Sf. Liturghie, vor înţelege curând că somnul de duminică nu face nicio plăcere. Poţi mânca şi totuşi rămâne flămând, sau poţi dormi 25 de ore şi să te simţi totuşi somnoros. Dacă Dumnezeu nu-ţi da puterea, nu o vei găsi niciunde altundeva. Dacă eşti îndrăgostit de cineva, permanent îţi doreşti să-l vezi pe cel iubit, să comunicaţi. Nu trebuie să te forţeze nimeni să mergi la întâlnire, nu-i aşa ? Creştinismul se înalţă pe dragostea dintre Dumnezeu şi om.
Este încă foarte important să nu cauţi justificări dacă lipseşti de la slujbă. Putem afla o mie de motive, dar aceasta nu va face decât să înrăutăţească situaţia. E nevoie să luptăm fără milă cu păcatul, cu trândăvia.


Traducere de Iuliana Tenchiu

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 35 - decembrie 2009

Niciun comentariu: