vineri, 7 august 2009

Glas de toacă la Victoria


Biserica “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din oraşul Victoria a găzduit marţi, 7 iulie, cea de a 5-a ediţie a Festivalului Internaţional de bătut toaca intitulat „Cântecul care zideşte”. După întâlnirea participanţilor în centrul oraşului şi prezentarea în faţa Primăriei a unui moment folcloric, s-a purces la o impresionantă paradă a portului popular până la biserică unde a avut loc, pentru circa două ore, concursul propriu-zis.
Aici, concurenţii - copii de grădiniţă şi elevi până la clasa a VIII-a – şi-au demonstrat măiestria şi bucuria de a bate toaca de lemn, care prin cântul ei cheamă şi încântă creştinul spre cele sfinte. Aceleaşi mânuţe dibace care dădeau viaţă şi sunet lemnului, au primit daruri şi premii prin strădania şi grija părintelui paroh Octavian Smădu.
La acest binecuvântat regal au participat 80 de copii din diferite zone ale ţării dar şi din Ucraina, Franţa şi îndepărtata India, copiii ucraineni fiind însoţiţi de consulul acestei ţări în România. După premierea tuturor concurenţilor a urmat o masă festivă la un restaurant din apropierea bisericii. Cu imaginea şi amintirea acestui frumos festival şi cu ecoul de toacă dorim să ne reîntâlnim şi anul viitor, dar şi la mai mulţi ani.
Pr. Gherasim Frăţilă

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 31 - august 2009

Niciun comentariu: