marți, 14 iulie 2009

„Secolul nostru e un secol al scuzelor“


Părintele Adrian Ghindea slujeşte de ceva vreme la Parohia Corbi, din comuna Ucea. O parohie mică, cu mulţi oameni în vârstă, dar primitoare şi liniştită, a devenit familia cea mare unde părintele Adrian îi slujeşte pe toţi deopotrivă. La ceas de vecernie, ostenit de lucrul de la casa parohială de curând achiziţionată, frământat de problemele financiare întâmpinate, dar încrezător în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, l-am găsit pe părintele alături de familia sa dragă, purtând pe braţe unul din preţioasele daruri de la Dumnezeu: Ştefania. Sub candela aprinsă de la icoanele de pe perete, am cules de la părintele Adrian câteva frânturi de gând despre rugăciune.


Părinte, sunteţi la parohia Corbi de aproape un an şi jumătate, timp în care am observat că acordaţi o atenţie deosebită slujbelor de la biserică. Care este programul slujbelor la Parohia Corbi?
Programul este cel obişnuit: sâmbătă seara şi în ajunul sărbătorilor facem Vecernia şi uneori citim după Vecernie şi Acatistul sfântului pe care îl prăznuim a doua zi; duminica şi în sărbători săvârşim Utrenia şi Sfânta Liturghie, apoi seara, din nou Vecernie. Începem, deci, şi sfârşim cu Vecernia. În cursul săptămânii facem slujbă doar a doua miercuri din lună, când cu un grup de preoţi săvârşim Taina Sfântului Maslu. Facem ce putem, ca prin rugăciune, şi în special rugăciunea de la biserică, să fim mai aproape de Dumnezeu!

Părinte care este rostul slujbelor? Cum ar trebui credincioşii să privească slujbele din Biserică?
Slujbele sunt prilejuri de a ne întâlni cu Dumnezeu într-un loc special, care este biserica. Ne întâlnim cu Dumnezeu şi vorbim cu El şi în rugăciunea de acasă, dar la biserică e altceva. Aici avem posibilitatea de a-L preamări pe Dumnezeu, de a-I mulţumi mai profund decât acasă. Îl lăudăm pe Dumnezeu împreună cu sfinţii, cu îngerii, într-un spaţiu dedicat Lui, de aceea o alcătuire din cărţile de slujbă spune atât de frumos: „În biserica slavei Tale stând, în cer ni se pare a fi“. Slujbele de la biserică ne oferă o atmosferă de rai, unde toată suflarea laudă pe Domnul, unde Dumnezeu îi ascultă şi îi binecuvântează pe toţi. Dacă la rugăciunea particulară Dumnezeu ne cinsteşte cu prezenţa prin harul său în inima noastră, dar şi în casa noastră, în locul unde ne rugăm, cred că se cuvine şi noi să-L cinstim pe Dumnezeu cu prezenţa la biserică, căci la slujbele ce se fac aici Îl recunoaştem pe Dumnezeu ca Stăpân al vieţii noastre şi ne închinăm Lui. Aici Îl găsim pe Hristos prezent în mod concret prin Trupul şi Sângele Lui, din care se împărtăşesc cei care vor să Îl primească pe Mântuitorul în lăcaşul sufletului lor. Toate acestea nu se întâmplă acasă.

Cum rămâne cu credincioşii care refuză să vină la biserică, argumentând aceasta cu rugăciunea de acasă?
Rugăciunea de acasă trebuie să fie în strânsă legătură cu cea de la biserică. Nu se poate una fără alta. Dacă vreţi, se condiţionează una pe alta. Rugăciunea de acasă este pregătitoare pentru cea de la biserică iar cea de la biserică este încununarea celei de acasă. Rugăciunea particulară cere pe cea obştească pentru a se împlini, iar cea obştească o cere pe cea particulară pentru a o prelungi, pentru a întreţine starea de har dobândită în biserică. Deci, cine se roagă numai acasă a făcut doar jumătate dintr-un întreg, şi invers. Vedeţi, educaţia copilului de la şcoală nu este completă dacă ea se rezumă doar la activitatea dascălului. Nu aduce nici un rod dacă nu se împleteşte cu cea a părinţilor. Aşa şi cu rugăciunea. Ne rugăm lui Dumnezeu şi acasă, dar şi la biserică. În biserică suntem una, suntem uniţi unul cu altul prin harul lui Dumnezeu, formăm poporul lui Dumnezeu şi împreună putem aduce lui Dumnezeu închinarea ce I se cuvine, şi anume adorarea.

Una din ispitele creştinilor atunci când se roagă este plictiseala din timpul rugăciunii, mai ales când rugăciunile sau slujbele sunt mai lungi. Cum ne putem ruga fără să ne plictisim?
Înainte de rugăciune trebuie să ne deschidem sufletul şi inima că să primim pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu intră în dialog cu oamenii falşi şi cred că în zilele noastre avem parte de foarte multă falsitate. Trebuie să-L percepem pe Dumnezeu ca pe Tatăl nostru, căruia îi spunem tot ce avem pe suflet. Dumnezeu ne ştie viaţa, dorinţele şi necazurile noastre, ştie de ce avem nevoie, de ce suferim, ştie remediul suferinţelor noastre. El e dispus să ne ajute, numai să-i deschidem uşa sufletului nostru. Cel mai important lucru este deci să fim deschişi şi simpli în relaţia noastră cu Dumnezeu. Din păcate, se pare că nouă ne place foarte mult să ne complicăm viaţa, uităm că Dumnezeu a venit într-o familie simplă, uităm că în simplitate Îl vom găsi pe Dumnezeu.

Concepţia materialist-consumistă de astăzi determină un comportament lumesc al multor creştini. Se exagerează în ce priveşte munca şi distracţia, uitând de Dumnezeu şi de rugăciune. Cum poate creştinul de azi să-şi facă timp de rugăciune?
Oricât de grăbiţi am fi în curgerea vieţii noastre, să nu uităm că timpul nu-i al nostru, ci al lui Dumnezeu. Ni l-a dăruit Dumnezeu nouă să-l folosim spre mântuirea sufletelor noastre. Ţine de voinţa noastră cum alegem să administrăm timpul, cum anume îl gestionăm spre folosul nostru, spre laudă şi recunoştinţă adusă lui Dumnezeu sau spre pierzania noastră. Oricum e o mare greşeală să spui că nu ai timp să te rogi. Oferă-i lui Dumnezeu din ceea ce El ţi-a dat! Secolul nostru e un secol al scuzelor. Suntem obişnuiţi să găsim scuze la orice. Dar dacă Dumnezeu şi-ar face timp de noi doar cât noi ne facem timp de El, cred că nu ar fi bine pentru noi!

Părinte, vă mulţumim pentru amabilitatea de a ne împărtăşi aceste gânduri. Legat de această temă, vă rugăm, în încheiere, să adresaţi un îndemn cititorilor noştri şi, evident, credincioşilor Parohiei Corbi.
Să înmulţim rugăciunea ca să devenim mai buni! Să ne rugăm cum ştim şi cum putem, ca să fim mai buni! Să fim preocupaţi de îmbunătăţirea noastră sufletească, lăsându-L pe Duhul Sfânt să lucreze în noi. În aşa fel să fie rugăciunea încât după ce ne-am rugat să se cunoască prezenţa şi lucrarea Duhului Sfânt în noi.
Interviu realizat de Pr. Ion Tărcuţă

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 30 - iulie 2009

Niciun comentariu: