miercuri, 13 mai 2009

Şcoala plictiselii


Într-un fragment din Pateric, Avva Antonie răspunde unui tânăr aflat în căutarea mântuirii: Oriunde vei merge, pe Dumnezeu să-l ai înaintea ta întotdeauna. Şi orice vei face, să ai mărturia din Sfintele Scripturi şi ori în ce loc vei şedea, să nu te mişti degrabă. Acestea trei păzeşte-le şi te vei mântui.
Dialogul dintre Avva şi ucenic ne duce cu gândul la întrebarea pusă lui Hristos de tânărul bogat (Matei 19: 16-21), la care Hristos răspunde: De vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile: să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
Sfatul Avvei Antonie include sfatul lui Hristos, pentru că Avva trimite la Scriptură. Ceea ce aduce în plus este însă un detaliu ciudat, peste care iniţial am trecut cu vederea, din neatenţie, neînţelegere şi grabă. Apoi, simţind că am pierdut ceva important, am revenit, nedumerită. Sfântul subliniază că statul într-un loc fără a te mişca degrabă este una din condiţiile mântuirii.
Întâi am înţeles fraza spaţial. M-am văzut stând acasă o vreme, apoi plecând în vacanţe, la munte, la mare. Cea de-a doua înţelegere, aproape instantanee, a fost temporală. Mi-am dat seama cât de diferiţi erau oamenii de atunci faţă de noi. Ei nu plecau niciodată în vacanţe. Oare nu exista nevoia asta? Dar este o nevoie reală? Sau tot o vânzare de fericire ambalată frumos de cei care încearcă să vândă totul pe lume?
După acest prim recul, m-am împotrivit. Dar, stai aşa, ce e rău cu mersul de colo-colo? De ce e o condiţie atât de importantă pentru mântuire? De ce să nu mai pleci într-o plimbare din când în când, să vezi locuri noi, oameni noi şi să nu te întorci acasă proaspăt şi cu chef de muncă? De ce să rămâi, în principiu, acasă, fierbând în suc propriu? De ce să nu ai dreptul să fugi de plictiseală? Într-un cuvânt, de ce să stai într-un loc, nefericit, când poţi umbla peste tot, fericit?
Răspunsul care mi-a venit nu a făcut decât să mă pună şi mai mult pe gânduri. Avva Moise dă un sfat similar unui alt ucenic aflat în căutarea mântuirii: Du-te, şezi în chilia ta şi chilia te va învăţa pe tine toate.
Cu adevărat, diferiţi suntem faţă de oamenii aceia, dacă nici măcar nu mai problematizăm etic plecatul de-acasă. Pentru noi, vacanţa sau, mai rău, fuga la Mall, sunt atât de pozitiv valorizate, încât a le pune sub semnul întrebării e ca şi cum ne-am mira că ziua e soare. E atât de necesar să nu te plictiseşti încât nevoia de nou ajunge vitală. Şi atunci, de ce considerau Sfinţii chilia o şcoală şi plictiseala o experienţă esenţială?
Fuga de-acasă e o fugă de singurătate, de confruntare cu tine însuţi. Atunci când vrei să vezi ceva, orice, este pentru că nu suporţi să te vezi pe tine. În luptă cu plictiseala, eşti obligat s-o învingi fără mijloace externe, căutând ceva interesant în tine însuţi. Nu în alţi oameni, nici în alte obiecte. Nici în alte senzaţii, nici în alte experienţe. Tu, în tine. Eşti obligat să stai faţă în faţă cu Dumnezeu.
Când stai într-un loc fără a pleca degrabă, cum spune Avva Antonie, când rămâi în chilia ta, cum spune Avva Moise, ai o şansă rară, pe care o pierzi ori de câte ori acţionezi ca în reclamele pentru detergenţi. Ai şansa de a nu te risipi, ba, mai mult, ai şansa de a te aduna. Ai şansa de a te plictisi de tot ce te înconjoară şi ai şansa de părăsi exteriorul, atunci când plictiseala devine de nesuportat. Ai şansa de a sfâşia pânza de păianjen în care eşti prins, ai şansa de a rupe legăturile cu lumea care îţi ţin atenţia încordată ca un lanţ de bicicletă. Oameni buni, cine ne-a luat această mare bucurie? Cine ne-a minţit că fericirea e în afară noastră?
Apoi totul devine o obişnuinţă şi nici nu ne mai putem imagina viaţa altfel, decât în fugă, permanentă fugă de noi înşine.

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 28 - mai 2009

Niciun comentariu: