marți, 10 martie 2009

Cum să ne rugăm?

Pentru mulţi creştini rugăciunea nu înseamnă decât participarea la slujbele de la biserică. Sfinţii Părinţi, ne spune Ieromonahul Gabriel Bunge, consideră că trebuie să ne rugăm atât alături de ceilalţi credincioşi la biserică, dar şi acasă, prin rugăciunea spusă în camera noastră, departe de lume.

Modelul pentru a ne ruga îl avem de la Domnul nostru Iisus Hristos, care participa la rugăciune în Ierusalim. Ucenicii Săi povestesc însă că Iisus se ruga mult timp şi singur. Un exemplu este rugăciunea Sa din grădina Ghetsimani. Vedem că Iisus se retrăgea pentru această convorbire cu Tatăl Său Ceresc în „locuri pustii” sau „singur în munte”. El i-a învăţat şi pe ucenicii Săi să se retragă chiar şi din mulţime pentru a se ruga în linişte şi pentru a intra astfel în legătură cu Dumnezeu. De exemplu, Petru şi Ioan se urcă la templu în „ceasul al nouălea al rugăciunii” sau Petru singur se urcă „pe acoperiş să se roage”.
După cum se vede, ne putem ruga oriunde ne-am afla, la orice oră din zi şi din noapte. Totuşi, este bine să ne alegem şi un loc din casă unde să ne rugăm pentru a fi mai liniştiţi şi retraşi. Un Sfânt Părinte, Evagrie, spune că „rugăciunea în pieţe duce la căutarea slavei deşarte, dar cel ce luptă cu aceasta se roagă în cămara sa”. Numai într-un loc departe de lume, prin rugăciune, mintea noastră poate intra în dialog cu Dumnezeu. Doar prin această rugăciune tainică ajungem să fim „împreună cu Dumnezeu”. Dacă vrem să ne separăm de grijile lumeşti este bine să ne rugăm în locuri retrase, chiar şi noaptea, departe de ochii celorlalţi. Sfinţii Părinţi sunt de părere că locul din casă pentru închinare este bine să fie la răsărit. Şi bisericile sunt orientate tot spre răsărit. Astfel creştinul care se roagă îşi întoarce ochii săi duhovniceşti înspre rai, ca loc „al luminii celei veşnice”. Rugăciunea pe care o facem singuri în linişte este unirea noastră cu Dumnezeu şi numai rugându-ne Îl putem avea pe Dumnezeu în faţa noastră.
În afară de momentele dedicate în întregime întâlnirii cu Dumnezeu, rugăciunea trebuie să devină o stare a inimii noastre, pe care să o prelungim şi dincolo de momentele când ne plecăm genunchii.
Mihaela Tatu

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 26 - martie 2009

Niciun comentariu: