miercuri, 12 noiembrie 2008

Editorial: Gânduri la început de post…

Prin venirea lui Hristos în lume, Împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat de noi, pentru ca noi să ne apropiem de Dumnezeu. Prin faţa umană a Fiului veşnic al lui Dumnezeu devenit Om, Dumnezeu şi-a întors pentru veşnicie faţa către oameni, pentru ca oamenii să-şi întoarcă veşnic faţa spre Dumnezeu.
O clipă de pocăinţă poate răscumpăra timpul pierdut, când se restabileşte comuniunea cu Dumnezeu, sau o clipă poate pierde un timp bun de o viaţă întreagă, când în ea se săvârşeşte, prin păcat, despărţirea de Dumnezeu. În timp ce Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece ucenici ai lui Iisus, şi-a pierdut mântuirea, prin trădare, tâlharul de pe cruce, prin pocăinţă, a câştigat printr-o clipă Împărăţia lui Dumnezeu, căci lui i-a spus Iisus pe Cruce: „…astăzi vei fi cu mine în Rai” (Luca 23, 43).
Iată de ce timpul postului, al pocăinţei şi al rugăciunilor intense dinaintea marilor sărbători este un timp al răscumpărărilor, al înnoirii şi al sfinţeniei vieţii.
Într-o vreme în care libertatea este înţeleasă foarte adesea cu rătăcirea de la adevăr sau cu libertatea de a face răul şi nu binele, vremea postului ne cheamă să redescoperim că liber cu adevărat este numai omul care iubeşte pe Dumnezeu şi pe semenii săi.
Într-o vreme în care violenţa şi patimile trupeşti au devenit o obsesie şi un idol propovăduit cu frenezie prin mijloacele de comunicare în masă, vremea postului ne cheamă să descoperim nu plăcerile căderii în păcat, ci bucuria ridicării prin pocăinţă şi viaţă sfântă. Unde se înmulţeşte păcatul, slăbeşte iubirea curată. Dar cine caută sfinţenia găseşte pacea sufletului.
Într-o vreme în care se înmulţeşte boala şi întristarea, sărăcia şi însingurarea, vremea postului ne cheamă să alinăm, cu cuvântul şi cu fapta, suferinţa şi să aducem bucurie celor neajutoraţi şi singuri.
Hristos Iisus are nevoie de mâinile noastre, de dărnicia şi de iubirea noastră ca lumea din jur să simtă mai mult şi să vadă mai clar cât de mare este iubirea lui Dumnezeu pentru oameni.
Ne stă înainte Betleemul. Să ne bucurăm, dar, şi să ne gătim să-i fim oaspeţi şi gazde deopotrivă, să facem din inima noastră peşteră şi iesle a rămânerii în noi a lui Hristos.
La Naşterea Domnului fiecare din făpturile zidite de Dumnezeu aduce câte ceva: îngerii, cântarea, cerurile, steaua, magii, darurile, păstorii, minunarea, pământul, peştera, pustiul ieslea, iar tu, tu, cititorule, ce aduci?
Pr. Alexandru Stanciu
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 22 - noiembrie 2008

Niciun comentariu: