joi, 20 septembrie 2007

Ce inseamna numele meu?

Chiriac – vine din limba greacă şi înseamnă omul lui Dumnezeu, cel care aparţine Domnului. Numele acesta ne aminteşte de faptul că fiecare creştin aparţine lui Dumnezeu încă de la Taina Sfântului Botez şi, prin urmare, ne obligă la împlinirea voii lui Dumnezeu. Biserica Ortodoxă cinsteşte mai mulţi sfinţi cu numele Chiriac. Între aceştia amintim pe sfântul Chiriac Sihastrul, un vestit călugăr din veacul al VI-lea, ce a trăit întreaga viaţă în post şi rugăciune, fiind blând şi bun, primitor de oaspeţi şi prevestind cele viitoare. A încetat din viaţă la 198 de ani, iar ziua închinată cinstirii sale este 29 septembrie.

Parascheva – vine tot din limba greacă şi înseamnă vineri, ziua de vineri. Acest nume ne aminteşte de sfânta zi de vineri când Mântuitorul a fost răstignit şi a murit pentru mântuirea noastră. De aceea, pentru a păstra vie această amintire cinstim cu post ziua de vineri, căutând să avem o purtare cuminte şi aleasă. Cu acest nume cunoaştem la Iaşi pe Cuvioasa Parascheva, numită în popor şi Vinerea Mare. De mică a simţit o mare dragoste pentru Hristos şi de aceea dăruia tot ce avea celor sărmani. Călugărindu-se a petrecut restul vieţii în post şi rugăciune. Cuvioasa Parascheva, sărbătorită pe 14 octombrie, rămâne pentru tineri model de sfinţenie şi de slujire sinceră lui Dumnezeu.
prelucrare de pr. Ion Tărcuţă după Leon Magdan

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 8 - septembrie 2007

Niciun comentariu: